untitled post

M-am intors ca sa dau de problemele pe care le evitam, prelungindu-mi vacanta. dar nu poti sa eviti la infinit realitatea, sa fugi de responsabilitatile, pe care ti le-ai creat singur, pe care ti le-ai dorit... un surogat de maturitate, de normalitate. si se pare ca seamana din ce in ce mai mult cu realitatea, cu normalitatea.. cu toate ca nu pot defini normalitatea (si nici nu incerc)
cand am plecat la 12 din casa nu aveam curent electric. that's ok. cand m-am intors la 20.. tot nu aveam ... asa ca am stat ca in evul mediu sau ca in alta perioda mai recenta, la lumina lumanarilor si am mancat. curentul a revenit, dar pc'ul meu refuza sa functioneze. asa ca i-am pus un diagnostic prematur.

cu toate acestea cred in minuni... trebuie. am nevoie de o sursa de aer, cand ma scufund si nu vad nicio urma de lumina si nu cunosc drumul inapoi si nu am prevazut situatia sa leg un fir de ata ca sa gasesc calea.

si mai numar 2 restante, si o gramada de aspecte, lucruri, oameni, situatii pe care nu le inteleg si caut un raspuns pertinent pentru mine, o solutie, un semn ca nu e inutil ce fac, ca nu e un capriciu care duce catre a brand new dead-in.
cu toate ca e momentul sa simt din ce in ce mai clar, un semn in oase, care urca lent pana in maini si in cap... ca lucrurile se aseaza... every dead-in is a new (re)start.

la cafeaua de dimineata am gasit o serie (bine un album) de fotografii b&w.. si un titlu time heals but i'm forever broken
oare?!

si am regasit o pofta de a face fotografii (si un aparat mofturos pe birou), de a face ceva...