l-am cunoscut pe george in 2005, intr-un context demn de o poveste urbana. nu o sa insist pe tema asta, nu pentru ca m-ar deranja rememorarea, dar pentru ca nu vreau sa strict misterul care il are (pentru mine).
ulterior ne-am intersectat drumurile si privirile pe strazi si prin baruri. iar in final am ajuns si colegi.
george era un om pe care il invidiau multi (probabil) pentru curajul si nepasarea lui. el nu se impiedica in ce credea X-ulescu, Y-ulescu despre el si despre scriitura lui. asta ar trebui sa invat si eu sa fac. era genul de om vesel, care nu prea era cuprins de tristeti, si macinat de probleme (sau poate disimula). indiferenta ramane calitatea lui principala. ma intreb cum un om cu pofta de viata, care nu isi incheiase socotelile si care rumega planuri de viitor, a intors foia intr-un mod asa brusc si extrem. da, george era un om extrem, insetat de a incercat cat mai multe. si cred ca a facut-o cu zambetul pe buze...ca pe un nou experiment, fara urma de frica..
...
on the other hand apreciez ca isi asuma defectele. se asuma pe el insusi. nu total..nimeni nu poate sa faca asta. george vasilievici, omul, poetul, prozatorul, redactorul, constanteanul,don juan, junkie...
*nu zic ca eram foarte apropitata de el. ne stiam... era in aria de cunostinte si acum dupa... ma gandesc ca nu am stat nicioadata sa filozofam (mai mult)...pe varii subiecte, pe marginea unei beri
*pentru mine este relativ greu si ciudat sa scriu... nu stiu daca o sa revin. sau daca o sa sterg post-ul. nu stiu ce sa scriu. oricum cred ca george are aprecia sinceritatea brutala si nu periajul pm. lectia de indiferenta e ceva ce as vrea sa-mi asum. incepand de acum. dar ma gandesc ... poate prea mult
*fotografia e facuta de el (27.05.2009) in redactie
No comments:
Post a Comment