the repeat button

i've got my finger stuck on the repeat button and my mind stuck in a past-time. 
a time that i miss. nostalgia. a person that i miss. a person that exists only in my mind. high expectantions mean a bigger fall

leave your expectations at the door

hapiness has strange ways

we welcome hapiness with a smile on our face, but we nerver knew how to welcome out grief.  maybe because grief is not welcomed, needed or wanted. but it comes easly ...

cum ar fi sa asculti linistea?

Pe marginea unei beri si a unor discutii, cineva mi-a spus ca a castigat antipatia profesoarei de lb. romana pentru ca ar fi scris intr-un eseu ca "ii place sa asculte linistea".

in ultimele zile e greu sa prinzi un fir de liniste, in tumultul cotidian, in fuga continua, dupa ceva ce nu ne-am hotarat ce este si cum arata, dar credem ca il vom recunoaste si ne vom opri de indata ce il vom gasi (?).
dar daca nu il gasim, sau poate nu il recunoastem sau suntem prea prinsi in zilnica si prelunga cautare si vom intoarce grabiti privirea
discursurile motivationale (moralizatoare) ascund temeri. temeri ce stau bine acoperite, intre layere ca intr-un coon. 

schita e overrated

schita e un eveniment incomod, obositor, lung (aproximativ 8 ore) si de multe ori inutil.

o constanta e faptul ca nu avem loc toti in sala si trebuie sa ne imprastiem prin alte sali. daca avem noroc gasim loc in alta parte. da, locul e foarte important... trebuie sa il acaperezi, sa te extinzi, sa fie evident ca l-ai ocupat, daca nu vei avea minunata surpriza sa afli ca era rezervat. hunii ar fi invidiosi pe tehnica noastra de a intra si a ocupa o sala. civilizatia poate sa astepte. nimic si nimeni nu trebuie sa stea in calea noastra. am vazut recent un tip nou de lupta: lupta pentru prize. iti pui laptopul in priza si ....cand il verifici nu mai e in priza. daca eram chiar in vestul salbatic, nu mai gaseai laptop'ul de nicio culoare. deci mai e o urma de civilizatie. let's hope for the best...

pagini din atelier I

documentatiile de orice fel de obliga sa uiti de tine, de durerea de gat, umeri si de genunchii reci. trebuie sa stai ore in sir in fata paginiilor care se succed, de multe ori cu rezultate bune, dar nu cu rezultatul asteptat. iar atunci o iei de la capat si incerci alte cuvinte cheie, faci traduceri si deschizi alte sute de pagini. din cand in cand treci in revista tot ce ai deschis si incepi sa le mai inchizi pentru ca numarul este covarsitor si ... inutil. dupa un timp realizezi ca ai divagat si te uiti la nustiu ce genti cand subiectul zice clar altceva. 
imi intepenesc mainile aranjand imaginile in photoshop, iar gatul ma anunta ca vrea o pauza. genunchi mi-au inghetat de mult, dar imi este pofta de cozonac cu toate ca este ora 1...


*am inteles ca vom face toata viata documentatii
** pagini din atelier

keep counting

"Age is just a number"

Despre oameni si... melci

Pelicula se află într-un turneu de promovare, ce include mai mult oraşe, printre care şi Constanta. În data de 16.09 a avut loc premierea de gală și filmul a poposit pe meleaguri tomitane şi poate fi vazut până la data de 20 septembrie.
Filmul este ,,o comedie cu accente dramatice“ ce prezintă o situaţie nu tocmai fericita, dar frecvent întâlnită pe teritoriul ţării noastre. În anul 1992, uzina Aro din Muscel e pe punctul de a fi închisă, urmând ca în locul ei niște investitori francezi să pună bazele unei crescătorii de melci. Dar cum ne-am obișnuit acesta e varianta pentru muritorii de rând, planul fiind puțin diferit.  Șeful de sindicat găsește o rezolvare neconformistă pentru a-și scapa colegii de șomaj. Cu toate că subiectul este unul trist, povestea este construită cu umor, iar în mintea spectatorului nu persistă tristetea, ci umorul cu care este relatată întâmplarea.
Regizorul a ramas fidel imaginilor specifice aniilor '90 și astfel niciun aparat de aer condiționat, niciun termonpan (geam termoizolant, cu o singură excepție) sau nicio mașină nu a apărut să disturbe peisajul post-comunist. Filmările au avut loc în București, Călaraşi, Amara, Târgovişte, Breaza şi Ploiesti.

You Got A Killer Scene There, Man

M-am gandit in ultimul timp la faptul ca mi-am abandonat prima profesie, ca pe o masea stricata, cand am realizat ca domeniul nu mi se potrivea cum ma asteptam eu (sau eu eram prea lasa), sau mai bine zis cand expectantele mele s-au topit in realitatea cruda. Sau am fost prea oarba sa vad clar solutia sau prea lasa ca sa mai incerc. Nu regret reorientarea profesionala, dar nici varianta aceasta nu e simpla. Mda..as fi naiva sa cred ca ceva este simplu, ca pot obtine ceva usor, ca voi fi buna fara sa exersez si fara sa fiu incercata de frustrarile incepatorului, ca voi obtine confirmari prea repede, ca imi voi gasi locul fara sa caut si fara sa gresesc. Un prieten zicea ca fiecare om are un loc sub soare... 
Sunt momente in care sunt nostalgica dupa o anumita perioada, in care mi-as fi dorit sa fiu prinsa ca in "Groundhog day". Sa se deruleze la infinit, o etapa in care eram relativ fericita si in care obtinusem ceea ce imi doream pe moment. Dar perioada s-a sfarsit si in fata mai multor decizii, am luat pe cea mai incomoda si am incheiat o etapa fericita, care avea ca pret plafonarea.